|
Despre noi |
|
Istoric
|
Cine suntem
| Obiective
| Principii
| Atribuţii
| Personal
| Consiliul Stiintific
|
Cine suntem |
Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj este institutia de specialitate, cu profil stiintific si metodologic, având ca obiectiv fundamental cunoasterea prin cercetare, pãstrarea prin conservare si valorificarea prin modalitãti specifice de promovare a traditiei si creatiei cultural-artistice, a patrimoniului culturii si artei traditionale de pe teritoriul judetului Cluj. Aceastã institutie a fost conceputã ca o verigã importantã în sistemul institutiilor de apãrare si conservare a patrimoniului cultural-artistic românesc din care mai fac parte Academia Românã (Institutele de cercetare ale Academiei), Universitatea (prin cercetarea universitarã), Muzeele de istorie, etnografie si artã (prin cercetarea, protectia, valorificarea patrimoniilor proprii). Centrele Judetene pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale se aflã la baza acestei piramide institutionale, cu rolul de-a îmbina cercetarea de tip academic cu metodologiile de prezervare stiintifica a patrimoniului cultural artistic si cu valorificarea, prin educatie si divertisment, a culturii si artei traditionale. Triada conceptelor din care asigurã metodologia de activitate este compusã din Traditie (Datinã)-Autenticitate si Valoare spiritualã .
În anii din urmã activitatea Centrului a avut rezultate notabile, dacã n-ar fi decât sã exemplificãm prin elaborarea unui amplu program de cercetare zonalã a sub-zonelor etnografice ale judetului Cluj, declansarea unui amplu program de editare a unor monografii ale comunelor judetului Cluj sau participarea la manifestãri culturale de rãsunet, festivaluri sau concursuri nationale si internationale. |
|
|
|
|
|
|
|